Treceți la conținutul principal

Prima zi de scoala

M-am hotarat sa particip la concursul organizat pe Cel mai nesimtit blog din Romania si sa va povestesc in cateva cuvinte cum a fost prima mea zi de scoala.

Aveam un metru si un pic pe vremea aceea - eram una dintre cele mai mici eleve din scoala - si un ghiozdan in care incapeau lejer toate caietele si manualele de clasa I. Era un ghiozdan albastru, mare si greu cat o ranita. Asa m-am dus in prima zi. Mai aveam un buchet de flori, dar nu imi amintesc de care. Stiu sigur ca aveam pentru ca nu mi-ar fi permis mama sa merg la invatatoare fara 3 flori invelite in folie cum se purta pe atunci. Am inceput scoala in `93, ceea ce nu explica urmatorul fenomen.
Mama, la sugestia bunicii de la Gorj, a infaptuit ritualul care se pare ca e vinovat ca sunt eu asa de luminata azi. A luat o bucata din lumanarea de la botez si m-a dus cu ea aprinsa pana in fata blocului. Asta ca sa se mire toti vecinii si sa nu mai am eu niciun merit. Care va sa zica notele mele bune erau de la lumanare, si nu de la neuroni. Apoi a bagat-o in geanta si am mers frumusel spre scoala.
Aveam bineinteles stilou chinezesc, desi nu mai era la moda. Toata lumea avea deja stilou cu rezerve si cu personaje Disney. Si mai aveam creion cu guma in cap, desi nu aveam voie sa folosim guma de sters si o ascutitoare care nu mergea niciodata cum trebuie.
Sa nu uit de uniforma cu patratele. Rochita si sortulet. Codite nu aveam ca am fost tunsa scurt. M-am asezat in penultima banca pe randul de la usa, desi eram mica de abia ajungeam la pupitru.
Si ca sa inchei in acelasi ton nostalgic... Invatatoarea mea purta o rochie alba ca de domnisoara de onoare si avea parul facut permanent... Adica exact asa cum cereau rigorile anilor `90.


Cine ar fi crezut? Niciodata nu mi-am dat seama cate detalii am retinut... N-au trecut decat vreo 16 ani din prima zi de scoala. Putin ar zice unii, eu zic ca destul.

Comentarii

  1. De-asta nu particip eu la concursul lui Gigel : pentru ca de la prima mea zi de scoala au trecut ... ... ... (punctele sunt necesare pentru a calcula cu exactitate numarul de ani trecuti) ... 39 de ani. Ehei, fata mosului. Nu ai tu varsta cati ani au trecut de cand am inceput eu scoala !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si ca sa nu uit : bafta la concurs!

    RăspundețiȘtergere
  3. Te aştept aici la Psalmdedor cu un premiu special pentru răspunsul excepţional oferit cu prietenie la întrebarea despre prieteni şi prietenie de aici. Ţi-l ofer cu toată bucuria!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…