Treceți la conținutul principal

Despre furia de a fi român

Facebookul e în delir. A câștigat unul, sau celălalt. Antena 3 face, România TV drege, diaspora e un fel de Sfântul Duh pogorât din cer, românii din străinătate sunt niște eroi. 
FALS. Am fost acolo și am votat și nu m-am simțit erou, m-am simțit prost și proastă. 
Am văzut oameni motivați de o furie surdă și absurdă, care au votat din niște motive atât de cretine că îți vine să plângi. Îi asculți vorbind și îți vine cu adevărat să urli din cauza neputinței, înțelegând că poți oricând să scoți țăranul din România, dar nu o să poți niciodată să scoți românismul din om.
Gata cu clișeele. Sunt doar furioasă pe mine și pe lume, pe prietenii mei de pe Facebook, pe colegii mei de școală, pe profesorii mei, pe lumea întreagă. Pentru că fiecare s-a pus într-un colț și au început să arunce unii în alții cu noroi și cu lături. Unii sunt creștini, alții nu. Dar împărțeala nu mai dă la fel atunci când studiem faptele. Pentru că nimeni nu mai știe că, de fapt, a fi creștin nu înseamnă să îmbraci biserici în aur, nici să le dai bani din buget preoților. Apoi unul e neamț și, deși asta nu e bine, că neamț egal nazist, e totuși bine că vorba aia, cine fură nemțește fură ceas și ne mai dă și nouă câte ceva. 
Să stăm strâmb și să judecăm drept. Dacă te lovește nenorocirea să votezi în diaspora, ai de stat la coadă (nu discut despre corectitudinea sau incorectitudinea cu care am fost tratați, că nu știu cum a fost în alți ani) împreună cu un număr destul de mare de oameni extrem de pestriți. O mulțime de români din toate regiunile țării, cu accente diferite, care au primit o educație care variază de la zonă la zonă și de la o vârstă la alta. 
Accepți diversitatea opiniilor și conceptul de libertate de exprimare, dar îți vine să îi rupi doi dinți proastei care se consideră buricul pământului pentru că studiază în Italia și care numește electoratul Ponta "analfabeți" cu ușurința cu care îți mai recită alte o sută de concepte adunate din site-uri și de pe Facebook. Și te doare că un absolvent de facultate românească e atât de deștept încât nu poate avea o amărâtă de opinie a lui și numai a lui. Apoi îți mai vine să îi bați obrazul bărbatului de 50 de ani care îți amintește că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine, că tinerii aveau locuri de muncă în țară, nu erau nevoiți să vină să muncească în Italia. De ce să îi bat obrazul? Pentru că revoluția nu am făcut-o eu, a făcut-o el și generația lui, eu doar trag ponoasele celor înșpe mii de voturi pro Iliescu pe care le-a dat el de-a lungul vremii.
Sunt mulți și nemulțumiți. Deși toți au mașini, case, locuri de muncă, haine frumoase, telefoane mobile scumpe, copii fericiți. Își spun în cuplu "amore", împart covrigii cu străinii, apoi și cafeaua, povestesc tot feluri de nebunii. Își plătesc taxele la timp, și-au făcut case în țară, s-au sacrificat ca să fie bine. Și e binișor. Sunt niște oameni care într-un fel te fac să te simți bine. Sunt oameni buni, prietenoși, cu care simți că poți împărți coada pentru multă vreme. Păcat însă că din când în când mai iese românismul din ei, plăcerea aia cretină de a se plânge fiecare de câte ceva. Își formează opiniile la televizor și pe net și mai mai că mi se pare normal că au motive absurde pentru care votează, că îi motivează ura și nu binele. 
România e un loc al urii nejustificate. Ești prost că votezi cu ăla, ești hoț dacă îl alegi pe celălalt. Îi înțeleg pe bătrâni că votează PSD. Au nevoie de bani, nu de promisiuni că după recesiune va veni primăvara. Până ajunge România să înflorească ei vor fi murit de mult de foame sau din lipsă de medicamente. E normal să gândească pe termen scurt și să îl aleagă pe cel care le va da o sută două în plus la pensie. Asta nu îi face proști, dar ne face pe noi cretini că nu putem face cu adevărat nimic pentru ei. La fel, nu îi poți acuza pe tineri că votează cu Iohannis. O fac nu pentru că sunt pro, ci pentru că simt nevoia să fie contra înaintașilor. E normal, e firescul. Și din nou, noi suntem de vină că nu îi putem educa.
Pot însă să îi condamn pe cei care le alimentează ura, pe cei care au împărțit țara în români și trădători, în analfabeți și intelectuali, în vii și teleormăneni, în băsiști și ce o fi împotriva lor. Sunt furioasă pe toți cei care de 25 de ani nu ne schimbă programa școlară, care ne obligă să știm cine a fost Ion al Glanetașului, dar nu ne obligă să știm ce trebuie să facă Parlamentul, care ne mint pe noi despre noi și care ne alimentează această mândrie națională nejustificată. Pentru că e mai ușor să minți niște proști care se cred deștepți mimând democrația.
Iertați-mă, nu pot să fiu mândră că sunt româncă nici aici, nici în România. Pentru că românii mei nu acceptă că neamul nostru a mers desculț până în 1950. Nu suntem nici cei mai viteji, nici cei mai deștepți, suntem o adunătură de oameni needucați care încă mai cred că să fii român înseamnă să te fălești cu Mihai Eminescu în timp ce respirația îți miroase a usturoi și a mici. Dar vrem mașini și case ca în Germania, muncind 6 ore pe zi la stat, sau sugând ajutoare sociale. Așa că lăsați mândria, rușinea ar trebui să ne acopere. Că ne lăsăm prostiți de afișe luminoase, aproape luxoase. Dacă tot am tăiat copacii, ar fi fost mai utilă niște hârtie igienică. Iar în loc de pixuri și calendare, era mai bine să se împartă pastă de dinți, săpun, chestii de-astea care să ne ajute să nu ne mai trezim din nou pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre igienă. Ar trebui să ne fie rușine că jumătate dintre bunicii noști au veceu în curte sau că se spală la lighean. Aici e mândria noastră? Eminescu, Brâncuși, George Enescu, Eliade... niște nume mari care să ne facă pe noi să nu ne mai simțim mici. 

Dar eu m-am simțit mică și neputincioasă. Pentru că stăteam la coadă alături de niște oameni "superiori", fără de care italienii ar muri de foame. Pentru că stăteam la coadă cu oameni care votează cu cine trebuie, pentru că eu aveam dubii înconjurată de mai mult de 1000 de oameni care știau sigur că la ei e adevărul. M-am simți neputincioasă, pentru că toți erau mândri de românismul, inteligența și superioritatea lor. Și mi-a fost milă de mine și de ei. Pentru că noi nu am avut de fapt de ales azi. Am mimat un vot cinstit. Am ales între o zebră albă cu dungi negre și o zebră neagră cu dungi albe.

Comentarii

  1. Dar eu m-am simțit mică și neputincioasă. Pentru că stăteam la coadă alături de niște oameni "superiori", fără de care italienii ar muri de foame. Pentru că stăteam la coadă cu oameni care votează cu cine trebuie, pentru că eu aveam dubii înconjurată de mai mult de 1000 de oameni care știau sigur că la ei e adevărul. M-am simți neputincioasă, pentru că toți erau mândri de românismul, inteligența și superioritatea lor. Și mi-a fost milă de mine și de ei. Pentru că noi nu am avut de fapt de ales azi. Am mimat un vot cinstit. Am ales între o zebră albă cu dungi negre și o zebră neagră cu dungi albe.ma bucur sauintristez ca nu-ssingura care a simtit ,gandit ca si tine...cel mai pertinent si real articol de pe net..felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. cu mare respect,draga mea pentru sinceritate si traire...si multumesc maxim lu'tata geocer...ca datorita lui am putut citi ce gandesti,simti...de unde concluzia si ,,contuzia"ca oameni de calitate ca tine si ca el...nu sunt naivi...multumesc mult..romani frumosi ,luminosi si cu suferinta si dezamagiri dar Oameni-reali...ma inclin in fata voastra.

    RăspundețiȘtergere
  3. Abia asteptam sa citesc ce ai de spus dupa ziua de ieri. Nu cred ca.ti poti inchipui cat am stat sa ma intreb care era raul cel mai mic de aceasta data. Niciunul nu mi se parea altfel, cam cum ai spus.o tu in final,cu zebrele. Asa ca am preferat sa nu.l onorez doar pe unul cu stampila,ci pe amandoi.Bine,rau,n.am simtit sa fac altfel.Oricum nu cred ca va mai fi vreodata bine sau mai bine...Imi pare rau pt tot ce.a trebuit sa induri,pt ca Tina a stat la coada cu bebe si tot n.a apucat sa voteze,pt ca am prins asa vremuri si asa oameni...

    RăspundețiȘtergere
  4. Crenguta, in Italia femeile cu copii sub trei ani, femeile insarcinate si toate persoanele cu probleme vizibile de sanatate au avut prioritate. Imi pare rau ca Tina nu a avut parte de tratament corect la Londra. Ii scuz gandindu-ma ca acolo erau si oameni mai multi si haos pe masura. Am votat un singur candidat, pe cel care mi s-a parut ca ar putea candva, in viitor, sa dea tara inapoi celor care trebuie sa o conduca pe drept. Inca mai cred ca Monarhia ar putea nu sa aduca tara in fruntea Europei, dar sa ne dea stabilitate. Si ceva educatie, ca ne lipseste.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Cântecele Serafimului. Anne Rice

”Cântecele Serafimului” de Anne Rice e o serie de două volume, ambele avându-l ca protagonist pe Toby O'Dare, un asasin plătit care nu își cunoaște patronul și care este recrutat să lucreze de cealaltă parte a baricadei. Practic, personajul e în misiune, gata să ucidă din nou, când un înger îi oferă șansa de a-și repara greșelile și de a începe o nouă viață, de data aceasta luptând pentru o cauză dreaptă. Partea interesantă începe în momentul în care Toby, acum de partea celor buni, trebuie să călătorească în timp pentru a evita uciderea unor persoane nevinovate și pentru a schimba astfel cursul istoriei. Primul volum a apărut în 2009. În limba română, cărțile au fost tipărite în 2011, la LEDA, Grupul Editorial Corint.”Vremea îngerului” și ”Dragostea și răul” sunt două romane bine documentate. Prima ne duce înapoi în 1257, la Londra, în mijlocul unui conflict între creștini și evrei. În al doilea volum, Anne Rice își trimite personajul la Roma, în vremea lui Michelangelo și a Papei…