Treceți la conținutul principal

4 legume pe care le-am descoperit la bătrânețe


Toamna a adus multe schimbări în farfuriile noastre, mai ales de când încercăm să mâncăm legume de sezon și să renunțăm la evergreenul crescut mai mult în supermarket decât pe câmp sau în grădini. 

Au rămas puține roșii, castraveții și dovleceii au dispărut aproape de tot, iar fasolea verde e deja amintire. Am trecut și noi, deci, la mâncarea de toamnă, bogată în vitamine de tot soiul și, foarte important pentru obsedații ca mine, săracă în calorii. 

Curioasă și pregătită sufletește pentru strâmbăturile care ar fi putut să vină odată cu combinațiile noi de gusturi, am început să încerc aproape tot ce au vecinii de la grădină de vânzare și tot ce găsesc interesant la piața producătorilor locali. 



Broccoli 

Am descoperit conopida asta verde din întâmplare, acum vreo patru ani. Bine, știam că există încă de pe vremea când tot vedeam broccoli prin desenele animate, dar cum majoritatea copiilor desenați îl urau din tot sufletul, am decis că nu merită atenție și l-am trecut pe lista cu alimente fără gust, făcute să enerveze oamenii.

După ce l-am mâncat din greșeală mi-am dat seama că e chiar bun și de anul acesta am început să îl gătesc mai des. Suntem în plin sezon de verze și ... (care e pluralul pentru conopidă?), așa că folosesc des broccoli pentru supe cremă, ciorbe de legume sau tarte sărate. Mi-am plantat și eu câțiva, de mai multe feluri chiar, ca să îl motivez pe Florin să mănânce cu mai mult entuziasm. 



E verde, știu. Dacă l-ați fi întrebat pe Florin acum câteva luni ar fi spus cu intonație chiar că supa arată scârbos de-a dreptul. Acum s-a obișnuit și nu mai comentează, ba chiar cere o a doua porție când e în toane bune. 

Broccoli e plin de vitamine și minerale, având în același timp un număr mic de calorii, așa că e un must have pentru cine e la dietă sau pur și simplu vrea să se mențină în formă. Practic, găsești cam tot ce vrei în această legumă când vine vorba de minerale și vitamine, plus că o porție de broccoli furnizează mai multă vitamina C decât o portocală.

Fenicul  

E una dintre cele mai aromate legume pe care le-am mâncat vreodată. L-am încercat prima dată când am ajuns în Italia, acum vreo trei ani. Apoi am învățat să îl gătesc, iar în această toamnă l-am și cultivat în grădină. Părea firav la început, dar acum începe să semene cu ce cumpăr de la piață și cred că în vreo 2-3 săptămâni o să pot consuma din producția proprie.


Feniculul are puține calorii, dar e plin de fibre și minerale, fiind o sursă bună de potasiu, sodiu, calciu, magneziu și vitaminele A, B6 și C. Specialiștii spun că poate avea unele efecte benefice asupra organismului, așa că încercați-l măcar din când în când.  

Îmi place și crud, simplu sau în saltă, dar e bun și gratinat, în supe sau creme. De asemenea, ceaiul de fenicul e printre preferatele mele.    

Dovleac 


Am crescut cu dovleci în grădină, dar singurele preparate pentru care îi foloseam erau plăcinta și dovleacul copt. Între timp, am învățat să îl folosesc mai des în bucătărie, în supe cremă, orez, tocănițe de legume și paste. Acum câteva zile am descoperit și o rețetă de pâine cu dovleac, cu care plănuiesc să experimentez începând de săptămâna viitoare.  

Florile de dovleac sunt și ele comestibile, le-am gătit de câteva ori vara asta la cuptor, umplute cu brânză, sau în sosul pentru paste. Am fost reticentă când am primit un mănuchi de flori prima dată, dar chiar e o experiență culinară care merită încercată măcar o dată. Despre semințe nu vă mai povestesc, că pe astea le cunoaștem toți din fragedă pruncie.  



Și cum tot goliți dovlecii de Halloween azi mâine, vă mai dau încă un motiv să experimentați în bucătărie. Și dovleacul este o sursă gustoasă de minerale, pe care ni le oferă cu un număr foarte mic de calorii. Atenție însă la dovlecii ornamentali, care nu sunt comestibili. Aici intră, din câte am înțeles, tărtăcuțele și orice dovleac cu coaja foarte dură sau aspră. 

În general, un dovleac bun are un miros plăcut, iar pulpa e portocalie, ușor de tăiat și puțin făinoasă. Eu îl mănânc și crud, când îl curăț și îl pregătesc pentru mâncare, pentru că mi se pare că seamănă la gust cu pepenele galben. Ba chiar și lui Florin îi place, deși gătit nu vrea să se atingă de el. Deocamdată.

Varza neagră - Kale 


E cea mai nouă descoperire. Citisem despre kale, dar nu prea știam eu ce e și cum se mănâncă. Apoi am văzut varza neagră în grădinile vecinilor, am întrebat cum se gătește, am primit câteva frunze cadou drept răspuns și, cum nu era să refuz, le-am găsit repede un rost în tigaie.

Despre kale am citit pe net că a fost la modă în anii trecuți, primind numele de „superfood”, dar că de fapt nu ar fi cine știe ce. În comuna unde locuiesc acum, nu e nici o fiță. Pur și simplu crește repede și e destul de rezistentă, iar cum în perioada asta nu prea ai așa mare varietate de legume (practic ai de ales între varză și varză), mănânci tot ce se poate. Nu cred că o mâncăm chiar degeaba totuși, mai ales că zice lumea pe net că are de toate.

Varza neagră mi se pare o struțo-cămilă, ceva între varză și ștevie, dar are gust bun, care mă trimite puțin cu gândul la miezul de nucă. Se gătește relativ ușor și rămâne crocantă chiar și după fierbere. Până acum am folosit-o într-o tartă sărată și într-un sos cu legume, dar o să încerc rețete noi în perioada următoare pentru că îmi place mai mult decât varza tradițională.  

Completăm porțiile de legume cu cartofi, morcovi, praz, varză, păstârnac, salată verde, țelină și, uneori, cartofi dulci, deși deocamdată Florin nu e foarte încântat de ei. 

Voi ce mai gătiți?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Intamplari amuzante

Sunt atat de multe momente in care ne lasa fara grai prostia omeneasca... Stiu ca am ras de multe ori pe tema asta, dar nu imi amintesc acum nimic insa potrivit pentru postarea de fata... Eu insami sunt un izvor nesecat de povestiri amuzante. Stim cu totii cum am plecat la filmare fara microfon si cum am obiceiul sa pun tot felul de intrebari indiscrete la intalniri, samd.

Sa ma iertati, dar o intamplare amuzanta pe care sa o povestesc nu stiu asa pe nepusa masa. Sper ca George nu ma va descalifica. Oricum o intamplare amuzanta mi s-a parut cea in care eram la un magazin cu ziare si carti. Si era o carte despre flacara violeta. Si eu am intrebat: Cumpara cineva asa ceva? Si imediat dupa asta a intrat o doamna, a rasfoit-o si s-a interesat de pret.
Si ar mai fi una. Eram la o emisiune la Pic. Si aveam un invitat care nu spusese nimic in aproape 40 de minute de cand intrase. Si unul din baietii de la car ma intreaba in casca: Da` popandaul ala din stanga ta are ceva de zis? Eram in direct…